despre Project Health

Ce sunt inflamațiile organismului și cum să le reduci?

mai 18, 2021

Ce este inflamația și cum se manifestă în organism?

Inflamația are un impact major asupra sănătății și calității vieții noastre. Ea este declanșatorul din spatele multor boli cronice și o povară tot mai mare care ne afectează sănătatea. Dar ce este inflamația? Și ce o provoacă?

Din acest articol vei afla care sunt cauzele inflamației, simptomele acesteia și modalitățile de a o rezolva.

În esență, inflamația este zona umflată, roșie, dureroasă, fierbinte din jurul unui ghimpe de trandafir intrat în deget sau durerea și umflătura din jurul gleznei pe care ai lovit-o coborând pe scări. În aceste situații, inflamația este foarte evidentă și incomodă. Dar își face treaba în a ne proteja, prin activarea agresivă a sistemului imunitar în prevenirea sau combaterea infecțiilor sau pentru a răspunde la deteriorarea țesuturilor.

Odată ce toate celulele din răspunsul inflamator și-au făcut treaba și leziunea a fost vindecată, acea inflamație dispare. Acesta este genul de inflamație care dorești să aibe loc.

Adesea, oamenii iau „antiinflamatoare”. Acestea nu perturbă neapărat procesul de vindecare, ci reduc efectele secundare, cum ar fi durerea și umflarea. Totuși, utilizarea pe termen lung este legată de riscul crescut de apariție a mai multor afecțiuni, inclusiv boala ulcerului peptic și boala renală.

Ce sunt inflamațiile organismului și cum să le reduci?

Uneori corpul își percepe greșit propriile celule sau țesuturi ca fiind dăunătoare. Această reacție poate duce la boli autoimune, cum ar fi diabetul de tip 1 sau tiroidita autoimună.

Experții  și medicii din domeniu consideră că inflamația poate contribui la o gamă largă de boli cronice, cum ar fi sindromul metabolic, care include diabetul de tip 2, bolile de inimă și obezitatea.

„Oamenii cred că inflamația trebuie oprită de fiecare dată, dar ea joacă un rol esențial în vindecarea și repararea leziunilor pentru a menține corpul sănătos și în siguranță „, spune dr. Robert H. Shmerling, editor medical al Understanding Inflammation de la Harvard Health Publishing și profesor asociat de medicină la Facultatea de Medicină Harvard. „Într-o anumită măsură inflamația este bună. Prea multă este adesea un semn  rău. Scopul este să recunoaștem când inflamația își face, pur și simplu, treaba și când poate provoca probleme.”

Care sunt principalele tipuri de inflamație?

Există două tipuri principale de inflamație: acută și cronică.

1. Inflamația acută

Inflamația acută este roșeața, căldura, umflarea și durerea din jurul țesuturilor și articulațiilor care apar ca răspuns la o vătămare, ca atunci când te lovesti. Când corpul este rănit, sistemul imunitar eliberează celule albe din sânge pentru a înconjura și a proteja zona.

Aceste semne nu sunt întotdeauna prezente. Uneori inflamația este „tăcută”, fără simptome. O persoană se poate simți, de asemenea, obosită și poate avea febră.

„Inflamația acută este modul în care corpul tău combate infecțiile și ajută la accelerarea procesului de vindecare”, spune dr. Shmerling. „În acest fel, inflamația este bună deoarece protejează corpul”.

Acest proces funcționează la fel și dacă ai un virus precum răceala sau gripa.

Simptomele inflamației acute durează câteva zile, până la o săptămână. 

2. Inflamația cronică 

Inflamația cronică este mai dificilă. Ea începe fără o cauză aparentă – și nu se oprește. Sistemul imunitar devine activ, dar răspunsul inflamator nu este intermitent, așa cum se întâmplă în timpul unei leziuni acute sau a unei infecții. Mai degrabă, rămâne pornit tot timpul, la un nivel scăzut.

Inflamația cronică poate apărea dacă sistemul imunitar încearcă să lupte împotriva  unor agenţi patogeni, cum ar fi boala Lyme, dar nu are succes. Sau poate apărea dacă sistemul imunitar devine confuz, cum ar fi la cineva care are anticorpi împotriva glutenului, dar ei ajung să atace și alte părți ale corpului care seamănă cu glutenul (celulele din glanda tiroidă). 

Inflamația cronică are loc și atunci când sistemul imunitar simte că ceva nu este în regulă, cum ar fi atunci când colesterolul LDL își face loc în interiorul unei artere. Dar în loc să rezolve problema, în mod accidental o înrăutățește. Celulele inflamatorii acoperă și îmbracă placa din sângele care curge. Placa se poate rupe, se poate amesteca cu sânge și poate forma un cheag. Aceste cheaguri sunt responsabile pentru majoritatea atacurilor de cord și a celor mai multe accidente vasculare cerebrale.

Episoadele repetate de inflamație acută, de asemenea, pot da naștere la inflamație cronică. Măsura fizică, durata și efectele inflamației cronice variază în funcție de cauza leziunii și de capacitatea organismului de a ameliora daunele.

Studiile sugerează că inflamația cronică ar putea juca, de asemenea, un rol într-o serie de afecțiuni, de la cancer, diabet, boli cardiovasculare, Alzheimer’s, parodontită la astm și alte boli autoimune.

Ce sunt inflamațiile organismului și cum să le reduci?

Factorii care pot crește riscul de inflamație cronică includ: 

  • vârsta 
  • obezitate
  • dietă bogată în grăsimi nesănătoase și zahăr adăugat
  • fumat
  • hormoni sexuali scăzuți
  • stres
  • probleme de somn

Ce sunt inflamațiile organismului și cum să le reduci?

După cum poți vedea, procesul inflamatoriu poate avea un impact major asupra întregului corp și poate crea diferite boli. Din fericire, există strategii excelente pentru a vindeca inflamația cronică și afecțiunile asociate acesteia.

Remedii naturale pentru a stopa inflamațiile organismului

Dieta antiinflamatoare

Alimentația este un loc minunat pentru a începe. În societatea actuală, avem pe piață o mulțime de alimente extrem de discutabile. 

„Dieta este unul dintre factorii cheie care influențează inflamația în organism”, spune George Slavich, profesor asociat de psihiatrie și științe bio-comportamentale la UCLA. „În timp ce alimentele prăjite, carnea roșie, băuturile răcoritoare, pâinea albă și produsele de patiserie care au carbohidrați rafinați tind să crească inflamația, fructele, nucile, legumele cu frunze verzi, roșiile și uleiul de măsline tind să reducă inflamația. Prin urmare, deși dieta nu este singurul factor care poate fi vizat pentru îmbunătățirea sănătății imune, este unul important. ” 

Cele mai indicate schimbări includ:

Dieta mediteraneană este un exemplu perfect de dietă antiinflamatoare. Un studiu din 2018, a constatat că participanții care urmează această dietă au markeri inflamatori mai mici. Acest lucru se adaugă beneficiilor pentru sănătate găsite în alte studii referitoare la dieta mediteraneană.

 

Redu expunerea la toxine

Alimentele consumate de noi sunt bogate în toxine datorită adoptării pe scară largă a pesticidelor, a culturilor modificate genetic și a scurgerilor din industrializare. Deși este destul de dificil să elimini complet expunerea la toxine, există modalități de atenuare a expunerii, astfel încât sarcina toxică din corpul tău să fie mult mai mică.

Toxinele pe care le absorbim din hrană și din mediul înconjurător au, în general, 2 opțiuni. Fie corpurile noastre sunt capabile să le elimine în mod eficient, fie ele sunt prinse în țesuturile noastre. Pe măsură ce expunerea la toxine crește, povara ficatului crește și mai multe toxine tind să fie depozitate decât eliminate.

Multe dintre aceste toxine au o afinitate deosebit de mare pentru depozitarea în grăsimea corporală. 

 

Fă mișcare

Activitatea fizică și exercițiile zilnice sunt importante pentru scăderea inflamației. Dacă stai într-un loc multe ore, lucrurile devin stagnante și intern. Trebuie să te miști pentru a pune în mișcare lichidul limfatic, pentru a stimula circulația cardiovasculară și a mări eliminarea toxinelor.

Chiar și o mică creștere a activității îmblânzește inflamația în comparație cu statul „legat de canapea”.

 

Care sunt alimentele cu proprietăți antiinflamatorii?

Există câteva alimente naturale cu proprietăți antiinflamatorii care sunt foarte utile organismului uman.

Acestea sunt alimentele bogate în antioxidanți și polifenoli, cum ar fi:

  • ulei de măsline
  • zarzavaturi, cum ar fi pătrunjelul, varza și spanacul
  • roșii
  • pește gras, cum ar fi somonul, sardinele și macroul
  • nuci
  • fructe, în special cireșe, afine și portocale
  • ceai verde
  • ulei de cocos

Ce sunt inflamațiile organismului și cum să le reduci?

Care sunt suplimentele cu proprietăți antiinflamatorii?

Există multe suplimente excelente care îmbunătățesc sistemul imunitar și reduc inflamația din organism. Aceste suplimente pot fi un sprijin excelent pentru organismul uman.

1. Turmericul

Turmericul este una dintre cele mai studiate și mai apreciate plante de pe planetă. Se crede că curcumina este unul dintre constituenții principali responsabili de efectele antiinflamatorii ale turmericului.

Ce sunt inflamațiile organismului și cum să le reduci?

2. Ghimbirul

Ghimbirul este un condiment picant folosit în multe bucătării. Îl puteți cumpăra sub formă de pudră sau ca rădăcină proaspătă în majoritatea supermarketurilor. Ghimbirul a fost folosit ca medicament tradițional pentru tratarea afectiunilor de stomac, a durerilor de cap și a infecțiilor. Proprietățile antiinflamatorii ale ghimbirului au fost lăudate de secole, iar studiile științifice au confirmat acest lucru.

3. Omega 3

Creșterea aportului de acizi grași omega 3 este absolut esențială pentru atenuarea inflamației cronice. Majoritatea oamenilor consumă o dietă bogată în grăsimi Omega 6. Acest lucru pune acizii grași într-un dezechilibru în organism care favorizează de fapt procesele inflamatorii. Grăsimile Omega 6 sunt responsabile pentru producerea markerilor inflamatori în organism.

4. Glutation

Glutationul este principalul antioxidant al organismului care reglează toți ceilalți antioxidanți. Obținerea multor antioxidanți din legume, fructe, ierburi, condimente și chiar uleiuri esențiale poate fi extrem de benefică. Când vine vorba de cazuri grave, utilizarea glutationului oral poate fi o modalitate eficientă de a regla rapid sistemele antioxidante din organism. Alternativ, există modalități excelente de a spori producția endogenă de glutation utilizând compuși naturali precum curcumina, N-acetil cisteina și acidul alfa lipoic.

Un stil de viață sănătos cu alimente vii, de calitate, te poate scuti de multe boli și îți poate oferi mai multă energie.

Ghid de Nutritie + Metoda RGV de a mînca Sănătos HDGhid de Nutritie + Metoda RGV de a mînca Sănătos HD

Ghid Gratuit

Nutriție și Sănătate

Descoperă din ghid o metodă simplă de a mânca sănătos. Învață rapid cum să faci alegeri alimentare sănătoase care să te sprijine în activitățile zilnice, să-ți ofere o viață mai sănătoasă și să te ajute în prevenire a bolilor precum diabetul sau cancerul.

Descoperă

Alte Articole Utile

Despre Project Health și 

Giurgiu Raul Mihai

Știu exact cum te simți. Am trecut și eu prin acea mare de informații contradictorii despre nutriție și sănătate, care te lasă mai confuz decât erai la început. Tocmai de aceea am creat Project Health: pentru a-ți oferi claritate și a te ghida în jungla informațională.Numele meu este Raul Mihai Giurgiu și, de peste 5 ani, am adoptat un stil de viață vegetarian. Sunt personal trainer acreditat nivel 3 și nutriționist, cu o lucrare de calificare aprofundată pe tema „Creșterea Masei Musculare (Hipertrofie) în Alimentația Vegană”.La Project Health, dedic timp studiului și cercetării amănunțite, folosind doar surse oficiale și de specialitate din domeniul nutriției și sănătății. Scopul meu este să îți ofer cele mai clare și validate informații, pentru ca tu și familia ta să puteți lua decizii informate și sănătoase în privința alimentației.
Raul Mihai Giurgiu

Newsletter de Sănătate

Abonează-te la newsletter ca să descoperi săptămânal informații GRATUITE din domeniul sănătății care te vor ajuta să mănânci sănătos, să previi boli sau să te te simți mai bine și mai energic.

Te-ai abonat cu succes!

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.