Terci de Ovaz cu Afine – Porridge din Fulgi de Ovăz
Terci de ovăz cu afine reprezintă o excelentă rețetă putând fi pregătită rapid și ușor de chiar și de către un copil de 10 ani. Rețeta este o gustare excelentă folosită de către sportivi înainte sau după antrenament pentru a le furniza energie.
Rețeta de terci cu ovaz este plină de carbohidrați complecși care îți vor furniza energie pe parcusul întregii zile și te vor scăpa de pofta de zahăr.
Această rețetă de terci de ovăz o poţi pregăti în avans pentru 2 zile și poţi lua terciul de ovăz cu tine la servici sau la sală.
Ingrediente rețetă terci de ovăz cu afine :
- 2 linguri mari de fulgi de ovăz
- 75 g iaurt de vegetal (soia, cocos) sau grecesc
- 125 ml lapte vegetal
- 1 linguriță sirop de arţar sau miere de albine
- 100 g afine proaspete sau decongelate
- 1 pumn de nuci românești
- 1 banană coaptă feliată
Opțional ingrediente pentru terci de ovăz cu afine:
– Scorţișoară (un vârf de linguriță sau după gust).
– Fulgi de cocos
– Unt de arahide
– Fructe la alegere (măr, kiwi, căpșuni, pere, mango)
– Extract de vanilie
– Bucăți de ciocolată (preferabil cea cu minim 85% Cacao)
Mod de preparare terci de ovăz cu afine:
Se pun într-un bol ingredientele, mai puțin iaurtul și afinele, peste care se toarnă laptele încălzit până aproape de temperatura fierberii.
Iaurtul se adaugă la sfârșit împreună cu afinele.
Mod de servire terci de ovăz cu afine:
Lăsat peste noapte la înmuiat în lapte sau în iaurt, ovăzul și nucile absorb lichidul și acestea devin moi rezultând o budincă (terci) rece. Terciul de ovăz cu afine poate fi mâncată direct de la frigider a doua zi.
Această rețetă de terci de ovăz poate fi folosită și ca desert.
